nebunii care salvează normalitatea

îmi beau cafeaua uitându-mă la știri
privind tot mai trist păsările care
se zbat în păcura unui petrolier eșuat
pe o plajă înghețată din Nord…
privesc păsări și văd oameni
văd oamenii sec XXI înecându-se în combustibilul
artificialei lor vieți
miliarde de suflete
zbătându-se în păcura ce curge
din îngerul eșuat…

cafeaua pe care o beau
s-ar face păcură și ea
dacă pe plaja neagră n-ar fi și câțiva nebuni
care spală cu detergent și lacrimi
în frigul acela din Nord
una câte una aripile
păsărilor captive…

datorită lor cafeaua mea
păstrează gustul ei de cafea
și dimineața
gustul ei de lumină…

nu știu câte păsări au reușit să salveze
voluntarii aceia
dar cu siguranță privindu-i pot spune
că au salvat
zborul…

așa cum
nu știu câte suflete a reușit să salveze Hristos
dar privindu-L pe Cruce
cu siguranță pot spune
că a salvat
iubirea….

iubirea aceea cu care fiecare din noi
poate deveni nebunul
ce salvează
normalitatea….

Argument

Nu orice ordine socială de tip eclesial este neapărat și Biserică, ci comuniunea sau comunitatea divino-umană, aceea care săvârșește tainic mântuirea și înnoirea omului. Dar întrucât în vremea noastră viața eclesială a devenit foarte convențională, este nevoie de alcătuirea unor centre eclesiale vii, care să funcționeze în duhul evanghelic ca lumină a lumii și sare a pământului și să devină centrele unei mai largi reevanghelizări.

( Prof. Georgios I. Mantzaridis – MORALA CREȘTINĂ)

Ce înseamnă fraternitatea creștină

Fraternitatea creștină este legătura dintre toți oamenii care, prin puterea Duhului Sfânt, participă la viața și lucrarea lui Iisus Hristos. Viața creștină este participarea la viața neîntreruptă a lui Iisus Hristos prin lucrarea Duhului Său.(…) Sursa vieții creștine nu sunt cunoștințele despre Dumnezeu și nici amintirile istorice ale vieții în trup a lui Iisus Hristos, chiar dacă și acestea au propria lor contribuție. Și nici viața creștină nu este imitarea vieții lui Hristos, chiar dacă și acest efort ajută. Și viața creștină nu se identifică cu dispoziția plină de bune intenții ale omului care, dimpreună cu iubirea sa, se arată echivoce. Sursa vieții creștine și a legăturii creștine este întruparea Duhului lui Hristos în viețile oamenilor. Prezența și lucrarea Duhului Său metamorfozează duhul nostru și dă naștere unei alte dinamici în viața noastră. Ceea ce nu înseamnă că încetăm să mai fim oameni. Conflictele de altădată continuă și vechile lupte nu încetează, dar ne dau un alt dinamism și iubire prin sălășluirea Duhului Său.(…)
Odată cu Hristos, un nou suflu de iubire s-a revărsat asupra vieții care există până azi… Expresiile înainte de Hristos și după Hristos nu sunt pur și simplu o formă de delimitare a timpului, ci un mod de a recunoaște că ceva nou a intrat în viața umană, o nouă putere care a schimbat firea Creației. Participăm la Întruparea istorică a lui Iisus Hristos care a avut loc acum 2000 de ani prin întrupările cotidiene ale Duhului Său în viețile noastre,  și câtă vreme Întruparea Sa înseamnă intrarea lui Dumnezeu în lume, prezența Duhului Său în noi marchează intrarea lui Dumnezeu în lumea noastră, în problemele și conflictele ei.
Suntem creștini în măsura în care facem ceea ce a făcut în lume El – Care a fost preocupat și S-a îngrijit de ceilalți. Duhul Său caută să se întrupeze în deciziile fiecărui om responsabil, în fiecare etapă a vieții. Astfel, o mamă poate nu doar să-L slujească pe Dumnezeu prin deciziile și lucrările casnice, ci prin înseși aceste decizii și acte poate să capete adeverirea că Dumnezeu este prezent și Își împlinește scopurile Sale privitoare la ea și la membrii familiei ei. La fel și participarea unui om de afaceri la lucrarea creștină se realizează prin deciziile și actele firmei sale care îi vor da acestuia convingerea că prin aceste decizii și acte Dumnezeu urmărește să-Și împlinească scopurile Sale. Astfel principiul Întrupării înseamnă că Dumnezeu este slujit și întâlnit în momentul luării de decizii și asumării de responsabilități pentru viața noastră cotidiană și acesta înseamnă participarea la viața lui Hristos prin Harul Duhului Sfânt. Așa se va dobândi cu adevărat calitatea de creștin, și nu prin pecetea unei autorități lumești.(..)
Cândva am cunoscut un șofer de autobuz care descoperise că putea să-și îmbuneze pasagerii prin felul în care îi saluta când urcau în autobuz. Observase că la cursele de dimineață pasagerii erau prost dispuși și aveau o atitudine nepoliticoasă atât față de șofer, cât și față de ceilalți pasageri. Inițial a avut tendința de a face la fel. Apoi a descoperit că, luând inițiativa de a-i saluta cu un zâmbet și un cuvânt bun și arătând puțină răbdare față de proasta lor dispoziție, starea sufletească a pasagerilor se schimbase. Mulți oameni au început să-i spună cât de recunoscători îi erau pentru atitudinea binevoitoare. I-au mărturisit că înrâurirea sa asupra vieții lor a fost decisivă și că le-a influențat relațiile cu ceilalți oameni. Astfel, atitudinea față de ceilalți și felul în care relaționa cu ei ca șofer de autobuz au devenit misiunea sa și au dat sens și avânt vieții sale. În loc să se întoarcă acasă la sfârșitul programului prost dispus, plictisit și cu sentimentul că serviciul e o corvoadă, se întorcea acasă vesel, bine dispus și cu convingerea că a făcut ceva important; și, pentru că era om al Bisericii, slujirea bisericească ajungea prin intermediul acestui șofer de autobuz în viețile multor oameni care nu s-ar fi apropiat în alte circumstanțe niciodată de Biserică. Prin mijlocirea unor asemenea relații oamenii simt prezența lucrătoare a lui Dumnezeu.
Prin urmare relația dintre oameni nu este importantă numai pentru ei înșiși, ci este o parte a planului prin care Dumnezeu urmărește împăcarea lumii cu Sine.

( Pr. Filoteu Faros)